Îmi amintesc şi acum faze amuzante de pe vremea când eram în generală şi la toate orele mai neimportante ne băteam joc de profesorii cu care aveam orele respective. De obicei profesorii de tehnologică, desen şi religie erau ţintele clare ale avioanelor noaste de hârtie. Când aveam noi starea necesară şi lipsa chefului de învăţat ne aliam şi la ora care voiam noi profesorul era terorizat. Ori pleca el, ori plecam noi. Dezvoltasem cele mai tari ”tehnologii” de avioane de hârtie:mai mari, mai mici, de viteză, pentru precizie, ba chiar la un moment dat ajunsesem la performanţa de a face avioane din bucăţi de lemn, la faza asta erau în avantaj cei care aveau bunicii sau taţii tâmplari.
Ţin bine aminte că, din păcate, din toată joaca mea s-au întâmplat şi câteva treburi nasoale. Unul de prin gaşca noastră de ”terorişti” ai orelor de tehnologică, desen şi religie a păţit-o odată cam grav, adică i-a fost scăzută media la purtare la nota 6 şi a trebuit să repete acel an şcolar pentru că nimerise din greseală capul unui profesor cu unul dintre avioanele noastre profesionale din lemn. O întâmplare mai gravă decât asta a fost când un avion a ajuns în ochiul unui coleg.Din fericire nu a orbit dar nici prea bine nu i-a fost o perioadă.
În viitor, copiii de acum nu vor mai avea probabil ce să le povestească nepoţilor. Copiii nu mai se joacă cu avioane de hârtie, praştii şi săbii din lemne ci îşi petrec timpul pe Facebook, Instagram sau Youtube. Majoritatea preferă să caute Jocuri cu Avioane pe internet decât să-şi adune gaşca şi să distreze cum o faceam noi când eram la şcoală.Îmi este milă oarecum de generaţiile care vor urma, ceea ce s-a întâmplat cu noi este mai mult involuţie decât evoluţie din unele puncte de vedere dar ăsta e un subiect mai complex pe care nu este cazul să-l dezbatem acum.
