Stateam astazi la o cafea cu un prieten si ne aduceam aminte de copilaria noastra. Pe langa toate jocurile specifice varstei si timpului acela, noi ne mai jucam si pe calculator, dar asta se intampla aproape de adolescenta, cand cel care avea conexiune la internet era „bogat” si era rugat de toti prietenii sa faca cd-uri si dvd-uri cu muzica, filme, jocuri, poze.
Fiecare avea cate o borseta de cd-uri care mai de care mai dotata si plina cu diverse programe, filme, jocuri, etc.
Jocurile online erau povestite de cei care aveau internet si de unii norocosi care se intelegeau bine cu cei avuti. Cand era intervalul in care aveai voie sa stai la calculator si daca aveai si internet, sigur erai inconjurat de vreo 2-3 prieteni care inca nu erau conectati.
Eu am fost printre cei care s-au bucurat de internet, deci eram vazut bine, aveam mereu cd-uri goale pe birou de-ale prietenilor care asteptau sa le descarc jocuri. Aceste jocuri descarcate erau jucate mai apoi pana la epuizare, iar scorurile record erau un subiect de discutie in fiecare seara cand ne adunam sa povestim cele intamplate.
Tin minte un joc cu trenuri care era in top 3 discutii in cercul nostru de prieteni, toata lumea in juca, cei care aveau internet il jucau online, iar ceilalti il aveau pe cd-uri facute de noi, cei „avuti”.
Pentru ca nu apucam sa ne plictisim de jocuri detectivi, seara imitam eroii din acele jocuri pe strada noastra. Era frumos sa te bucuri la un miniclip, acum acele placeri au disparut si suntem din ce in ce mai greu de multumit.
