Bloggeri se confruntă mereu cu momente în care nu au inspirație sau nu știu despre ce să scrie, asta constituie principala problemă a bloggerilor din ziua de astăzi și nu numai. Sunt subiecte care ne trec prin cap dar nu le memorăm, astfel pierdem ideea și nu avem despre ce să scriem. Mă confrunt și eu cu această problemă de când scriu, dar am învățat să mă educ în sensul ăsta.
Seara îmi vin cele mai multe idei, înainte de culcare, când stau relaxat în pat îmi trec foarte multe idei de articole bune prin cap, ca să nu le uit până a doua zi mi-am făcut un carnețel dedicat blogging-ului, acolo îmi notez fiecare titlu care-mi trece prin cap sau fiecare expresie ce cred eu că merită să facă parte din articolele mele, nu spun că sunt cele mai potrivite, doar că așa-mi trece mie prin cap, deci așa fac. Eu sunt adeptul principiului: “Este blogul meu, fac ce vreau.” Deși pe marginea acestui principiu se poate discuta mult, mulți sunt împotriva lui, iar alții sunt de acord cu el.
Dacă îmi notez tot ce-mi trece prin cap și cred eu că este bun pentru blogul meu, a doua zi pot să scriu articolele la care m-am gândit cu o seară înainte. Această este viața de blogger, toată ziua ne gândim numai la blogul nostru și la proiectele noastre în online. Suntem dedicați blogului, mie îmi place să scriu despre orice, îmi place să aud sunetul ăsta de taste, să văd cum se umple foaie de cuvinte, îmi place.